„Nu apăsa delete, se șterge Windows-ul!”

Era prin ’99 sau 2000, nu mai țin minte. Tatăl meu mi-a cumpărat primul calculator de la un prieten de-al lui, Robert. Era un 386 sau 486 – naiba să-l ia, că oricum mergea greu, dar având în vedere că pe vremea aceea nu aveam cu ce face comparație, mi se părea că merge brici. Era primul meu calculator, eram bucuros.

A zăcut pe birou mai bine de o săptămână până și-a făcut timp Robert să vină să-i bage Windows-ul. O plasă de cuie, Robert!

Pe vremea aceea Windows-ul se băga cu șurubelnița. Omul a venit cu hard disk-ul la el, cu câteva diskete și cu trusa de scule ușoare. După câteva ore, vreo trei sticle de bere și un pachet de țigări făcut scrum, pe ecran apărea imaginea de boot a Windows 98. Nu îmi dau seama nici acum ce configurase el acolo, dar îmi aduc aminte că pe tasta „delete” de la tastatură era interzis să apăs – mi-a pus tatăl meu o etichetă din aceea de preț, de o culoare stridentă. Acum, vă dați seama cum era pentru un copil butonul acela semnalizat cu „nu apăsa”…

Reluăm, era primul meu calculator, iar acum mergea, eram extrem de bucuros!

A instalat el câteva programe – cu care nu știam să umblu – și câteva jocuri – de care m-am plictisit repede – dar promisiunea era că va veni să-mi instaleze niște jocuri, mai multe, mult mai multe.

Au mai trecut vreo trei sau patru săptămâni până a venit. Un ciocan peste degete, Robert! Dar când a venit Robert al nostru, a venit cu un hard disk de vreo 500 (megabytes nu gigabytes) plin cu programe și jocuri. Mi-a instalat tot ce-am vrut – în limita spațiului disponibil, desigur – aveam zeci de jocuri. Jocuri cu împușcături (Quaqe, primul), cu trenuri, cu Tom & Jerry, cu golf (din care nu mai puteam să ies și trebuia să restartez calculatorul de la buton – am urât jocul acela) și alte jocuri cu trenuri.

Tom & Jerry - PC game

Recapitulăm, aveam calculator care mergea, iar pe el aveam zeci de jocuri, ce mai… eram în extaz!

Totuși cel mai mult timp la calculator îl petreceam atunci când veneau prietenii sau colegii la mine, altfel mă plictiseam repede.


Au trecut câțiva ani, m-am mutat din orașul natal și am schimbat calculatorul, aveam un Pentium II. Aveam bani strânși de la Crăciun pentru a-mi cumpăra un joystick (volan cu pedale), însă cel de la raft, din Altex, era stricat. Astfel, știind că îmi doresc de mult, mama m-a motivat să îmi folosesc banii strânși pentru a plăti instalarea modemului de internet. Costa un milion cinci sute de mi. Am plătit, mi-au dat modemul și mi-au spus că durează două – trei săptămâni până vin băieții să instaleze. Parcă mi-au predat tehnologia de la NASA, așa grijă am avut de modemul acela până acasă.

A durat trei sau patru săptămâni până au venit să-mi instaleze firul de pe stâlp până în casă. O plasă de cuie, băieții!

Îmi imaginez că sentimentul de acces la internet a fost asemănător cu cel pe care l-au avut părinții noștri atunci când, după perioada comunistă, pe rafturi au apărut sortimente din orice. Era altă treabă, jocurile erau acum în flash (Miniclip), știam majoritatea site-urilor de jocuri serioare de pe internet, mă jucam cu tot felul de personaje animate ca Scooby Doo (vezi aici jocuri cu Scooby Doo), cu Dexter sau cu familia Foster pe site-ul Cartoon Network.

Baiul era ca tot la o lună și jumătate sau două calculatorul începea să meargă greu – majoritatea ziceau că e de la „viruși”. Ideea e că trebuia să-l ducem la reparat, Robert a rămas în Petroșani atunci când m-am mutat în Sighișoara. Costa două sute de mi instalatul Windows-ului. Asta până m-am împrietenit cu o gașcă de băieți, majoritatea erau mai mari cu trei sau patru ani, dintre care unul știa să instaleze Windows-ul. Îi mai dădeam un suc, un snacks, o caramea și venea și mi-l instala. Pe atunci și CD-urile cu Windows bun, adică fără skin-uri, viruși sau programe preinstalate, erau greu de găsit.

Am văzut eu că nu e chiar fizică cuantică instalarea windows-ului și l-am rugat să-mi scrie pe o foaie pașii. Următoarea dată când am avut nevoie mi l-am instalat singur. De atunci am tot instalat și reparat calculatoare atât partea software cât și hardware, fiindcă mi-a plăcut. Am învățat totul prin tehnica numită în programare „trial and error”.

Ideea e că dacă nu aș fi avut calculator de la o vârstă fragedă probabil nu mi-aș fi dezvoltat la fel de bine abilitatea aceasta de a opera pe calculator, de a mă obișnui rapid cu gadget-urile sau tehnologia nouă.

Etichete: ,

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.