A.T.T. Sighișoara și Controlorii „corecți”

  Ieri seară, 24.02.2010 am ieșit la o plimbare împreună cu un prieten, o plimbare care avea să se termine rău dar nu aveam de unde să știm asta. Am lălăit puțin prin oraș și am hotărât să luăm calea Bărăganului, cei din oraș cunosc acea zonă ca o conglomerare de blocuri construite peste un câmp unde se pieptăna mama Omida acum câteva sute de ani, un loc aflat în capătul celălalt al orașului decât cel în care locuiesc eu. Am hotărât ca de la film (din centrul orașului) să luăm un autobuz și aici începe distractia…

  Ca să fie pe înțelesul tuturor, firma de transport din Sighișoara se numește S.C. A.T.T. S.A. adică „Societatea Comercială Apă termic Sighișoara„. O rețea de autobuze și microbuze pe care se bazează tot orașul zilnic, societate a cărui slogan este „Noi mișcăm orașul”. De când mi-o dat tupeu-n instalație să circul cu astfel de mijloace de transport în comun am circulat pe baza banilor chaș pe care de obicei îi dai șoferului sau controlorului. Și revenind la întâmplarea de aseară, ei, tot așa s-a întâmplat numai că atunci când controlorul a venit să ne ceara biletul și i-am întins banii ni s-au refuzat și ni s-a spus că v-om fi sancționați cu o amendă de 50 de lei (cincizeci de lei grei/noi). „Hâp… cum adică ? noi de obicei dăm doi lei sau cât dăm …” a fost prima mea replică iar acesta o ținea una și bună că am călcat pe bec iar el nu acceptă banii aceia deoarece se consideră a fi șpagă (rețineți acest cuvânt deoarece vom reveni asupra lui) și după ce ne-am târguit câteva minute o domnă amabilă din fața noastră s-a oferit să dea un bilet în locul nostru iar acesta nu a acceptat. Am fost întrebați care sunt numele noastre șî le-am spus, normal… iar reacția acestuia la numele prietenului meu a fost „Asta-i vrăjeală…”. Vrajeală ? adică înălțimea sa era singurul care era corect în această ecuație iar noi „inculpații” cu siguranță mințeam deoarece am fost prinși în fapt. Tot drumul acesta ne-a menționat că „Toți greșim toți plătim” asta de vreo cinci – șase ori.
  După ce i-a fost spus șoferului să închidă ușile din spate iar acesta stătea în fața noastră ca cei de la Bidepa (o firmă de pază, tot Sighișoreană) am ajuns într-un sfârșit la ramificație adică în punctul mort,end of line sau capătul orașului.

  Șoferul ne-a dus în curtea unde staționează autobuzele în general și peste noapte, acolo unde sunt și birourile angajaților, pentru a ne întâlni cu „șefu`” spunea controlorul nostru. Ne-am dat jos din autobuz și am fost conduși la un domn „Capi di tuti Capi„,”Bossul”,”Sefu`” sau … „Greu` greilor” care a doua zi (astăzi) am aflat că este doar un secretar :-).
  Momentul în care am început să discutăm cu acesta și cu controlorul căruia i se spune „Duți” parcă… m-a făcut să scriu acest articol. Încalc și eu reguli dar încerc din răsputeri să mă îndrept și să fac ceva mai bun și toată treaba se putea termina ok dacă era ori albă ori neagră (cred că v-am băgat în ceață), dacă ori accepta domul acela banii așa cum de altfel o fac majoritatea ori nu ii accepta dar își păstra demnitatea și rangul pe care îl emana până la capăt, dar nu a făcut-o !
Am început să discutăm și asemeni parlamentarilor am ajuns la ceva de genul „Să facem bine să nu fie rău…”. Ne-am revoltat și am susținut tare și sus că noi dăm mereu banii controlorului sau șoferului iar aceștia susțineau că nu este adevărat că „nici un șofer nu îmi spune că ia bani” a spus controlorul, și aici aș adăuga „Păi care unirea lui e atât de încuiat să îți raporteze ție ciubucul făcut”. Într-un sfârșit am ajuns la o „întelegere” din aceea suspectă și am hotărât ca a doua zi (adică astăzi) să ne prezentăm acolo pentru a face plata în jurul orei patru sau cinci. Ne-au fost scrise numele și adresa pe o bucată de hârtie albă… nici de cum un proces sau un act oficial și am plecat.

  Pe drum am hotărât că „Toți greșim, toți plătim” și că dacă tot plătim o amenda care hai să vorbim serios numa în bugetul firmei nu ajunge să demonstrăm că se ia șpagă fără reumușcări. Am hotărât ca astăzi în drum spre sediul A.T.T. să filmăm o șpagă din aceasta în direct, și am făcut-o. Îmi pare rău pentru șoferul ce intră în tot balamucul acesta dar scopul scuză mijloacele și după cum spunea și domnul controlor „Toți greșim, toți plătim !”:

Data și ora la care a fost creat filmul la plecarea din stație atunci când șoferul acceptă banii, respectiv ora la care am coborât din mini-buz și am luat în cadru numărul mașinii:

  După cum se poate observa și în filmul de mai sus șoferul acceptă banii pentru o călătorie de pe strada Ana Ipătescu până la ramificație, la sediul A.T.T. La ieșire am filmat și numărul iar când i-am arătat „șefului” ne-a spus că filmul este foarte ok și că putem face o reclamație aici (adică acolo) sau să îl trimitem prin intermediul internetului. Ne-a luat aproximativ cincisprezece minute doar să dăm de oamenii aceia, paznicul ne-a trimis să îl căutăm pe un domn într-o crâjmă și acesta nu era colo ca mai târziu să aflăm că informația era eronată, noi nu cu acel domn aveam de a face ci cu secretarul A.T.T. Am reușit să dăm de el și există și o înregistrare cu ceea ce i-am spus portarului și cu discuția purtată cu secretarul dar am hotărât ca nu este necesar să o public.

  Odată ajunși în biroul acestuia el ne-a scris numele pe o jumătate de bilet din hârtie care cică se „eliberează în mijlocul de transport” după cum scrie pe acesta și celaltă jumătate ne-a dat-o nouă și ne-a spus că îl putem folosi să ne întoarcem acasă. Deci sunt corecți și incoruptibili dar chitanțele constau în bilete de „o călatorie”…

Biletul, pardon, chitanța emisă de secretarul de la A.T.T. pe data de astăzi…

Biletul clasic pe care l-am cumpărat tot astăzi și pe care l-am folosit pentru a ajunge acasă (dacă urmăriți ora se poate observa că totul este descris în ordine cronologică)…

  La ieșire am întrebat portarul dacă biletul pe care l-am primit este valabil, adică dacă e bilet sau chitanță a amendei plătite și răspunsul a fost desigur „e bilet”. Înregistrarea în continuare…


Vezi mai multe video din Blog

  Ce mai am de adăugat e că m-a indispus rău de tot acestă întâmplare și românul a dovedit înca odată cât de parșiv poate fi. Filmările și înregistrarea trebuie urmărite cu un volum mai mare pentru a se înțelege ceea ce se vorbește. Link-ul acestui articol va fi trimis și administrației A.T.T. deși nu știu ce măsuri se vor lua, revin cu un update în câteva zile.

Etichete: , ,

3 comentarii

  1. Ba, tu esti un prost… pe bune. Da se pare ca nu iti ajunge ca esti un prost, tre sa te si lauzi. Se pare ca tu crezi ca e corect sa circuli fara bilet… adica numai asa circuli tu, si cand o data te-a prins controlorul, indiferent cum il cheama si de unde e, tu te oftici si faci mare caz.Mai bine ti-ai lua bilete sa fi in regula si sa nu mai cauti noduri in papura.

    1. Băi Ghio’, în primul rând prost ești tu cu cine te-o încălțat azi dimineață iar în al doilea rând, tot orașul circula (și se mai practică și acum) cu „un leu”. Dădeai un leu șoferului și totul era în regulă însă un controlor futut în cur, cu gândul că poate bea și el o cafea, a hotărât să ne penalizeze tocmai pe noi. În aceeași tură nu îi luase unui domn nici un biletul, nici bani și nici abonament nu avea (păreau că sunt prieteni deoarece domnul controlorul i-a spus să-l aștepte în stația terminală). Deci legea se aplica doar în cazuri speciale ?

      Acum, ia trage-ți o palmă și gândește-te cine caută nod în papură aici ?

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.