Ce portabil mi se potrivește

Scris in 20 august 2010 la ora 21:15 pm    5 Comentarii    In categoria: IT

  Sunt pus într-o situație complicată în fața întrebării “Ce portabil ți se potrivește ?”, o situație complicată de faptul că sunt un pretențios în ceea ce privește tehnologia care mă înconjoară fiind un fan înrăit al acestui domeniu și un om care funcționează după zicala “Dai un ban dar stai în față”.

  În momentul de față sunt înconjurat atât de un desktop cât și de un laptop. Prin urmare fiind un blogger în toată regula după mai mult de un an de blogging consider că portabilul potrivit pentru mine este un mini-laptop care mi-ar fi de folos în acestă activitate.

  Iar acum că am stabilit categoria din care face parte, în adâncul procedeu de alegere a unui portabil pe gustul meu (căci în astfel de cazuri înainte de achiziționarea “piesei” propriu-zise obijnuiesc să fac un adevărat research) primul pas este selectarea performanțelor dorite pentru acesta.

Performanțe:

  Fiindcă discutăm de un mini-laptop dimensiunea ecranului aleasă ar fi cea de 10.1 inch căci am avut ocazia să testez multe astfel de portabile și consider că este o combinație excelentă în favoarea greutății și designului acestuia. Un ecran cu iluminare LED desigur căci acest standard este deja foarte răspândit și nu mai reprezintă un moft.

  În cazul procesorului nu putem vorbi de frecvențe mai mari de 1660 MHz. Un procesor cu o frecvență de 1600 – 1660 MHz ar fi perfect iar pentru un consum redus consider obligatorie tehnologia 45 nm.

  Încă de la primele calculatoare pe care le-am deținut memoria RAM (pe atunci SDRAM) a reprezentat o manie în rândul puștilor pasionați de gaming ori de alte activități care necesită o memorie consistentă. Aici pofta de performanță mă duce cu gândul la 1024 sau 2048 MB RAM (DDR de data aceasta).

  Din nou un punct important în procesul de alegere îl constituie placa video a cărei memorie trebuie să fie de 256 MB căci de mai mult nu poate fi vorba iar mai puțin nu admit eu. Spun că de mai mult nu poate fi vorba deoarece o placa video cu o memorie de mai mult de 265 MB ar implica o greutate respectiv un preț prea mare.

  Pentru mulțumirea mea sufletească aș avea nevoie și de un hard disk generos care să se încadreze între 200 și 300 GB.

  Ca și unitate optică ar fi de preferat un DVD Writer dar sunt conștient că pentru un consum redus respectiv pentru o greutate scăzută majoritatea miniuri-lor nu dețin o astfel de unitate.

  Deja celebra cameră web de 1.3 MP ar fi de ajuns iar despre cititorul de carduri, ieșiri sau USB-uri nu voi aprofunda, însă neapărat portabilul potrivit trebuie să dețină standardul N în cazul conectivității prin wireless și să nu depășească greutatea de 1,3 Kg, până la urmă pentru asta sunt dispus să sacrific din performanțele mai sus menționate.

Design

  Al doilea pas ar fi alegerea unui portabil în funție de designul acestuia. Iar ca un fin apreciator al frumosului consider că prețul poate urca în favoarea unui mini-laptop cu un design diferit, ceva ieșit din comun, ceva special care să îl scoată în evidență deoarece face parte din categoria portabilelor deci nu este conceput pentru a fi uitat pe birou.

asuss Ce portabil mi se potrivește  Așadar după căutări îndelungate și după multe articole răsfoite atenția mea se îndreaptă spre netbook-ul produs de Asus din seria Eee PC modelul 1008P Seashell care se potrivește criteriilor mele cu mici diferențe pe care aș fi dispus să le accept.

  Specificațiile netbook-ului produs de cei de la Asus arată în felul următor:

  • Ecran de 10.1 inch, 1024 x 600 pixeli, iluminare LED
  • Chipset Intel NM10 Express
  • Procesor Intel Atom N450 Pineview la 1.66 GHz
  • 1024 MB DDR2 RAM
  • Video Intel GMA 3150, 256 MB
  • HDD Seagate 250 GB, 5400 rpm, SATA-II
  • LAN, Bluetooth, Wi-Fi 802.11 b/g/n
  • Cameră Web de 1.3 MP, cititor de carduri
  • Sistem de operare: Windows 7 Starter
  • Dimensiuni: 262 x 180 x 26,2 mm
  • Baterie cu 3 celule
  • Greutate: 1,13 Kg
  • Culori disponibile: Hot Pink & Coffee Brown
  •   Nu are 2048 MB RAM, hard disk de 300 GB și nici unitate optică însa acestea sunt performanțele la care renunț pentru o greutate scăzută de numai 1,13 Kg și un design excepțional care poartă semnătura cunoscutului designer Karim Rashid. Netbook-ul Asus Eee PC 1008P excelează prin eleganță lucru care se observă de la prima vedere acesta fiind unul dintre puținele mini-laptop-uri cu o carcasă atât de încântătoare creată din materiale de calitate.

    asuseeepckarimrashid02 Ce portabil mi se potrivește

      Printre facilitățile acestuia se mai numără și tastatura care beneficează de o spațiere a butoanelor în stilul celor întâlnite la modelele Vaio sau MacBook, capacele laterale destinate interfețelor de conectare și touchpad-ul cu suport multi-touch.

      De pe siteurile vizitate în scop informațional am aflat și că autonomia micuțului variază de la trei la cinci ore în funcție de activitatea întreprinsă.

      Netbook-ul Asus Eee PC 1008P din gama Seashell poate fi găsit pe piața românească la un preț aproximativ de 1780 RON, un preț corect din punct de vedere al raportului preț – calitate.

    Sursa pozelor Asus.com

    Recent pe CitateMotivaționale.com

    17 May, 2012
    "Deși vine tot de la cap, adică de sus, josnicia o căutam în..."


    Pe aceeași temă:

    5 Comentarii

    Tacerea e de aur atunci cand nu gasesti un alt raspuns!

    Anuntă-mă când apar comentarii noi. Te poți abona și fără să comentezi.

    Abonează-te !


    RSS & Social

          Google+     

    Articole recente