Concurs PC Garage

  Cei de la PC Garage au organizat un concurs în care orice client sau blogger cu ceva vechime are oportunitatea de a câștiga un premiu dar mai presus de asta de a se întâlni cu membrii ai acestei companii.
  Concursul este unul bazat pe trageri la sorți și după cum probabil știți dacă vă învârtiți pe aici de ceva timp, nu particip la concursuri de acest gen. Dar având în vedere că sunt un client fidel al acestui magazin iar comenziile mele se învâr la patru zerouri aș fi onorat sa mă întâlnesc cu membrii acestei firme.

  În plus am o șansă să ajung a doua oară în Italia, mai exact în Roma. Concursul este intitulat PC Garage te trimite la Roma, se desfășoară pe perioada 3 august 2010 – 4 septembrie 2010 iar participanții pot fi atât clienți cât și bloggeri după cum spuneam mai sus. Concursul se desfășoară în trei etape, atribuirea tichetelor concurenților, tragerea la sorți și competiția finală în care concurenții se vor întrece folosidu-se de karturi. Aici am un avantaj fiindcă am făcut karting mai bine de un an aici în Sighișoara.

  Oficial prin acest articol mă înscriu în concurs :-).

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.