Alt fel de copilărie, una frumoasă!

Mi-am amintit că voiam să scriu un articol despre copilărie, sau cum îmi amintesc eu perioada aceea – că mulți au impresia că m-am născut cu calculatorul în brațe.

În urmă cu câteva luni am fost în vizită, după zece ani, în orașul natal, Petroșani. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am despachetat a fost să vizitez blocul în care am crescut până la vârsta de zece ani respectiv spațiile de joacă din jurul acestuia.

Și ceea ce îmi definește copilăria pare să fie, nu neapărat în această ordine:

  • Studiatul norilor și trecutul în revistă a formelor acestora;
  • Studiatul bălții cu „râie” (râie = algele acelea verzi care se fac pe apă, numite și „lâna broaștei”) de lângă bloc folosind o mască veche de gaze adusă de tatăl meu dintr-un depozit părăsit;
  • Aruncatul cu papalașcă pe ușa moldoveanului din blocul de vis a vis respectiv fuga de la locul „accidentului” atunci când moldoveanul auzea papalașca pe ușă;
  • Aruncatul cu pietre după moldoveanul din blocul de vis a vis când acesta iese pe ștrasse;
  • Jucatul de-a avionul pe betoanele rămase din tentativa de construcție a unui bloc (a.k.a. șantier);

    șantier Petroșani
  • Pac – Pac cu tubermane și cornete, cu fișicuri de hârtie în buzunar sau prinse la guma de la pantaloni, pe șantier și toată zona de lângă – îmi amintesc că într-o zi am lins atâtea pagini de caiet (trasate cu o substanță pe bază de plumb) până m-a luat durerea de cap.
  • Copiii mai mari își făceau cărucioare/kart-uri cu rulmenți. Nu am avut niciodată unul, însă m-am dat cu ale celor mai mari; Fotografie găsită pe Trilulilu:

    cărucior cu rulmenți

    Cum se fabrică unul explică cei de la LaTrecut.ro:

    kart cu rulmenți

  • Ne jucam v-ați ascunselea, iar mai târziu, când am mai crescut puțin, hoții și vardiștii prin întreg cartierul. Porneam după-masa și terminam seara;
  • Făceam bombe cu carbid (conservă de 1L sau din aceea mare de cafea, metalică, cu gaură la fund, carbid, apă și dat foc), bubuiau al dracu de tare. N-am făcut niciodată una singur, însă am ajutat la fabricarea lor și am asistat la multe explozii;

    bomba carbid
  • Îmi amintesc euforia pocnitorilor cu șurub. Tata m-a ajutat să-mi fac una. Pistruiatu are un tutorial pentru asta, mi-am persmis să preiau de la el o fotografie:

    pocnitoare cu șurub
  • Scurgeam acidul din bateriile de mașină, scoteam plumbul, îl spălam și îl topean într-o conservă la un foc făcut de noi, iar mai apoi îl turnam într-o formă scrijelită într-un bolțar (BCA). Turnai apă peste plumbul din formă și puteai să o scoți din bolțar;
  • După ce am mai crescut, pe la 12 – 13 ani, după ce ne-am mutat în Sighișoara, mă jucam hoții și vardiștii cu prieteni și cu 4 – 5 ani mai mari decât mine, prin păduri și case părăsite. Ne cumpăram niște sucuri la sticlă de 250ml, bomboane și alte crănțănele și ne ascundeam câte 2 – 3 ore până strigau ceilalți coechipieri, prinși deja, după noi să ieșim – să mai apuce să joace și ei o tură;

Am făcut și eu prostii, dar după 13 – 14 ani. Și le-am făcut la vremea potrivită! Ce fac copii acum, la vârsta de 12 ani, scrie Arhi în articolul care mi-a amintit că trebuie să scriu asta.

Recunosc, există mici urme de nostalgie.

Etichete: , ,

6 comentarii

  1. E nisip amestecat cu apă, cu care făceam castele, de mâncare sau aruncam pe uși la vârste fragede – atât de fragede încât trendul acesta de a înlocui C cu K, dintr-un considerent pe care nu îl înțeleg, nici măcar nu exista. Ce vremuri.

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.