Cu pizduțele la vot

  Ați văzut ori nu MTV EMA 2010 cel puțin ați auzit că Justin Bieber a fost nominalizat ca „Best Male”. Dă-l în futere, cum am spus și pe twitter după anunțarea minunii ăsta n-ar trebui să aibe peste 18 ani, să fie major cu două – trei fire de păr pe piept și abia atunci să spunem că începe să dea a bărbat ? Best Male bade’ ?

  N-am să insist asupra lui Bieber ci am să mă focusez asupra metodei prin care acesta a căpătat titlul respectiv.

  Ecuația e simplă: O haită de pizduțe leșinate după acesta votează de 100 de ori (O SUTĂ DE ORI) același interpret. Cum fac asta ? Celor de la MTV le plac cifrele, bă dar nu așa că ăștia-s cifromani și s-au gândit că dacă tot n-au voturi să dea liber aricilor respectiv aricioaicelor să voteze de o sută de ori astfel poate poate au și ei ce calcula la sfârșit.

  Despre tâmpenia făcută de cei de la MTV au scris alții și nu merită să aprofundez, eu vin doar cu o idee:

– Hai să le dăm drept de vot pizduțelor. Le selectăm după golul de la etaj (și covirgul se valorifica în funcție de gaură!) și să moară Gibilan de nu mă fac președinte. Serios vorbind realizați unde au țintit ăștia de la MTV ? Ce target au avut ? Păi tineretul e cea mai puternică masă de oameni. Da, tineretul având în componență și minorii are mai multă putere de vot chiar și de cât moșii și babele care votează pentru promisiuni.

  Adevărul e că ne mirăm degeaba fiindcă Justin Bieber ăsta n-a făcut practic nimic susținătorii acestuia venind automat din clasa de vârstă pe care o reprezintă. Copii care au timp de frecat, timp în care pot să voteze de 100 de ori pe zi. Însă nu încetez să mă întreb care-i skepsu’ cu cele 100 de voturi ? Au vrut să dea putere de decizie publicului însă acest procedeu este mai mult abuziv decât productiv.

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.