Doi ani de Twitter

  Cu toată agitația de Paște era să uit că data de 18 Aprilie este data în care am început să scriu pe Twitter, mai exact în 18 Aprilie 2009, așadar acum șase zile am împlinit doi ani de Twitter.

  Desigur de la ultima aniversare am progresat iar acestea sunt statisticile:

  • Anul trecut urmăream 360 de persoane, acum urmăresc mai puțin de 300.
  • În urmă cu un an contul meu de Twitter era urmărit de aproximativ 370 de persoane, acum e urmărit de 730 de persoane.
  • De la primul tweet până la aniversarea de un an am trimis în jur de 1500 de tweet-uri, după încă un an am reușit să dublez numărul ajungând la mai mult de 4550 de tweet-uri.

  La noi Twitter-ul este încă o rețea socială în stadiu de dezvoltare dar cu un potențial uriaș.
Schimbările se pot observa de la un an la altul și prin prisma utilizatorilor, într-un an dezvoltatorii acestei rețele sociale au reușit să implementeze un nou design și multe funcții noi.

  Pe plan personal nu am un target cu contul de Twitter, fiind un loc unde mă destind, mă informez și dezbat subiecte de interes personal dar cred că în perioada următoare activitatea mea în cadrul acestei rețele sociale va crește datorită faptului că am de gând să-mi achiziționez un telefon care să-mi permită să stau conectat mereu la internet.

  Până una alta să ne bucurăm de sărbători și de ce a mai rămas din vacanță. Vă doresc un Paște fericit tuturor și vă aștept pe Twitter @BogdanAnghelina 😀 !

Etichete: , ,

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.