Gheață carbonică

  Încă de când eram mic eram pasionat de efectele speciale dar nu de cele din filme ci cele care pot fi reproduse ușor în viața de zi cu zi. Lumini, fum și efecte sonore pe care le poți întâlni în cadrul diferitelor evenimente sau de ce nu, în discoteci.
  Dacă stau să mă gândesc, îmi plac efectele speciale și chiar și acum îmi place să mă aflu în poziția de organizator, prin urmare cred că aș fi un bun organizator de evenimente.

  Îmi amintesc că împreună cu prietenul meu Andrei, căutam să ne tunăm camerele cu tot felul de briz-briz-uri pentru a fi cât mai funny, funky, fresh. Mai am și acum neonul fluorescent sub pervaz și blițurile agățate în colțurile camerei. Cu timpul a trecut și fixația aceasta și am ajuns să dau jos blițurile de fiecare dată când se dădea vreun chef sau majorat.

  Recent am dat peste un site cu gheață carbonică, care mi-a trezit aceste amintiri și m-a făcut să mă gândesc din nou la meseria de „organizator de evenimente” despre care nu știu prea multe.
  Cu toate acestea gheța carbonică este un element de care se folosește orice organizator de evenimente fiindcă poate fi folosită atât pentru a crea un „fum” greu cât și pentru același efect de fum la băuturi (da, există și gehață carbonică alimentară).

Gheață carbonică

Pentru cei ce nu știu, gheața carbonică poate fi folosită pentru a crea efectul de fum la băuturi, efectul de fum în cadrul diverselor evenimente, pentru a crea efecte speciale (în filme și alte producții video) sau pentru curățare / sablare.

  Pe de altă parte, știindu-mă un mare farsor (ex 1, ex 2…) și având în vedere că am folosit de la bombe cu miros până la materiale făcute acasă ca în exemplele de mai sus, mă ia râsul gândindu-mă ce aș putea face cu gheața carbonică :-D.

Etichete: , , ,

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.