No Shave November

Anul acesta voi lua parte la No Shave November a.k.a. Noshember. Despre această ispravă auzisem în urmă cu vreo doi ani, însă anul trecut știu că Gaben era angrenat în acest „experiment”. Mi-a părut rău că nu m-am băgat și eu, dar o voi face anul acesta :-D.

Se spune că evenimentul își are rădăcinile într-un alt eveniment numit Movember – care se referă la Moustache November și care avea ca scop sensibilizarea publicului cu privire la cancerul de prostată sau alte forme de cancer ale bărbaților. Noshember preia doar ideea, nu are însă legătură cu donațiile sau cu vreo cauză nobilă, evenimentul fiind o oportunitate pentru distracție.

Pe unul dintre site-urile dedicate evenimentului scria că noiembrie este una dintre cele mai stresante luni prin prisma volumului uriaș de muncă – astfel provocarea vine în favoarea bărbaților care doresc să o accepte.

Mi-am mai lăsat eu barbă, dar niciodată pentru o lună întreagă, vedem ce-o să iasă și ne amuzăm la sfârșit cu fotografii. Menționez că în 1 noiembrie m-am bărbierit zero/bebeluș/gigea!

Etichete: ,

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.