“Poker” în regia lui Sergiu Nicolaescu. Văzut !

  Cu o întârziere de aproximatv o săptămână mă arunc să comentez și eu pe marginea acestui film, Poker (l-am vizionat în urmă cu app o săptămână dar timpul nu m-a lăsat să îmi expun părerea pe blog). Filmul după cum se specifică și în titlu este creat de către Sergiu Nicolaescu, celebru pentru filme precum „Nea Mărin miliardar” sau „Orient Express” un regizor român de lăudat.

  Filmul merită o notă mare, i-aș da nouă dar atunci ar fi cu un punct mai mult decât nota acordată filmului „Eu când vreau să fluier, fluier” și la fel ca orice film și Poker-ul are scăpări așa că o să-i acord nota 8,5 cu mențiunea că filmul nu se compară în ceea ce privește acțiunea și desfășurarea cu „Eu când vreau să fluier, fluier”.

  Acest film merge mai mult pe planul de ironizare a țării în care trăim prezentând personaje din spuma societății, miniștrii, capi ai mafiei sau doctori șefi, funcții „grele” într-o țară ca România. Personajul principal în jurul căruia se învârte acțiunea (Jojo de la Divertis) reușește să impresioneze prin dialectul pe care îl adaptează și își intră foarte bine în rol interpretând perfect personajul. Spun personaj principal din ceea ce am dedus eu urmârind filmul deoarece pe lângă aceasta și ceilalți patru vechi prieteni sunt prezenți mai mereu iar acțiunea se învârte în jurul acestora, astfel i-aș plasa ca și personaje auxiliare.

  Mulți dintre comentatori, gurile rele așa cum mai sunt ei denumiți spun că filmul nu are o acțiune prea incitantă iar singurele momente de admirat ar fi cele în care Jojo este filmată nud. Tind să spun că nu e așa, și la fel ca în cazul filmului „Eu când vreau să fluier, fluier” regizorul a vrut să iasă puțin din tipar și folosindu-se de un buget relativ mic într-o țără ca România a realizat un film demn de anul 2010 iar criticile precum „nu este acțiune”, „nu se întâplă mare lucru” nu își au locul aici deoarece Poker nu este un film cu Bruce Lee, nu e un film american în care din 7 în 7 minute sare câte un pumn sau o bâtă de pe undeva, este un film tipic românesc în care după cum am menționat și mai sus se ironizează sistemul și acestă „ironizare” este reușită în proporție de 90%, un succes din punctul meu de vedere.

  Întradevăr m-aș fi așteptat și eu la mai multe pistoale,gloanțe și împușcături de aceea nici nu i-am dat nota zece, nici un film românesc de până acum nu merită nota zece și nici nu o va primi prea curând astfel minusurile filmului Poker sunt de trecut cu vederea. Căci trebuie să recunoaștem, nouă românilor nu ne prea iese cu împușcăturile,bulionul sau sosul de tomate când vine vorba de cinematografie, la noi iese ca în desene așă că sunt mulțumit că nu au existat prea multe scene de genul acesta.

  Nota filmului Poker pe IMDb este 6,3/10 din 241 de voturi. Filmul va putea fi apreciat dupa nota de pe IMDB atunci când numărul celor ce au votat trece de câteva mii.

  Într-un sfârșit recomand cu, căldură acest film și spun că nu este decât un pas în față în ceea ce privește producția cinematografică românească. Felicitări actorilor, felicitări pentru Sergiu Nicolaescu și din păcate condoleanțe pentru actorul a cărui Poker a avut a fi ultimul film în care a jucat, recent decedatul Jean Constantin.

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.