Pro Istoria Fest 2012 – Sighișoara: Interviu cu Zoli Toth

Zoli Toth este membru al trupei Sistem și președinte al Asociației Star Education, organizator al Pro Istoria Fest.

Festivalul Pro Istoria Fest este un proiect al Asociației Star Education care dorește să aducă în atenția publicului obiectivele cultural-istorice și turistice aflate pe teritoriul României, printr-o serie de evenimente de înaltă ținută culturală și artistică.

extras din comunicatul de presă dat de asociația Star Education.


În următoarele două zile (15 respectiv 16 septembrie) în Sighișoara se desfășoară festivalul Pro Istoria Fest care îi aduce în umilul nostru oraș pe Zurli, Blackstar, Vunk și Sistem alături de alte nume mari precum Luminita Anghel, Alexandra Ungureanu, Stela Anita, Brigitta Balogh si Andreea Crepcia, în prima zi. Și pe formația Ad-Hoc, Deep Central, Lala Band și Holograf în cea de-a doua zi.

Cu alte cuvinte oamenii ăștia vin aici cu oamenii și cu jucăriile lor și ne cer să-i lăsăm să ne promoveze orașul și monumentele istorice (au făcut-o și până acum în cadrul celorlalte concerte din celălalte locații). Promovarea continuă și pe sticlă căci prestația trupei Lala Band va apărea și la televizor în cadrul serialului de pe ProTv.

Până aici totu-i fain frumos, acum începe distracția. În cadrul conferinței de presă am aflat că purtătorul de cuvânt al primăriei Sighișoara, Anca Rațiu nu e prea comunicativă, președintele asociației Star Education fiind foarte dezamăgit de comunicarea defectuoasă dintre acesta și purtătorul de cuvânt.

Am aflat că organizatorii festivalului au venit cu propriile generatoare de curent, toalete publice și containere pentru depozitarea deșeurilor.

Cu toate acestea, deși mai marii orașului au declarat că locul destinat amplasării scenei a fost oferit gratuit, președintele asociației, domnul Zoli Toth a afirmat că a trebuit să plătească pentru acest spațiu. Păi cum doamnelor și domnilor, una declarăm și alta facem ?

Însă asta nu a fost de ajuns, cei din asociația Star Education fiind obligați să plătească „ceva” și pentru salvare.

Și, colac peste pupăză, deși parcarea din piața sigma (nu cea din piața mitică) deținută de Schuster a fost plătită și ar fi trebuit să fie eliberată încă de joi, în parcare se află și în momentul de față mașini care împiedică montarea scenei. Păi cum domnu’ Schuster, se poate așa ceva ? Sau să ne adresăm directorului Alexandru Pânca ?

Eu trâmbițez de mult că majoritatea oamenilor politici din Sighișoara sunt în rahat până la gură însă credibilitatea e discutabilă atunci când aceste vorbe vin din gura unui tânăr. Mă rog, vă las să urmăriți interviul din care am extras informațiile expuse mai sus:


[Se aude cam încet, va trebui să măriți volumul]

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.