Reclamele și evoluția lor

Reclama Banca Transilvania

  • Până nu de mult reclamele la mâncare se făceau pe baza unor bucate bine alese care îți lăsau gura apă, care te tentau, acum reclama se face aruncând puiul în stradă. Zboară puiule zboară, să moară Gigi ce foame mi s-a făcut !
  • În trecut companiile de telefonie mobilă făceau scurte reclame în care apăreau prieteni legați prin aceste rețele, oameni care vorbesc mult. Ne-am modernizat iar acum în reclamele făcute de aceștia apar oameni care fug după tren…
  • Băncile și marile companii din diverse domenii nu ne mai prezintă serviciile oferite de ei ci ceea ce am putea avea dacă îi alegem.
  • Chiar înainte ca eu să știu ce e berea reclamele destinate acesteia prezentau hamei, apă pură de munte și o rețetă din strămoși (zic și eu…), în zilele noastre berea este prezentată de Nea’ Cornel, cerbul !
  • În vârful piramidei se află reclamele la apă plată ! Deci bea tipa sau tipul o gură de apă și totul pare diferit, intră într-o altă lume în timp ce gustul îi cuprinde. Stai așa care gust ? Eu încerc să descopăr „gustul” acela nemaipomenit al apei de vreo 10 ani în coace și înca n-am reușit, ăștia-s un fel de guru al apei ?
  •   Și trecând de la glume la adevăratul subiect întrebarea mea ar fi următoarea: Nu se exagerează ?

      În întregul proces de evoluție au fost prinse desigur și marketing-ul, reclama sau publicitatea. Prin evoluție tot mai multe idei au fost consumate iar producătorii au apelat la creativitate ceea ce din punctul meu este genial fiindcă trebuie să recunoaștem că a prins foarte bine ba chiar încă prinde. Cu ajutorul creativității aceștia au lărgit orizonturile și nu s-au mai limitat doar la prezentarea produsului propriu-zis ci au creat o poveste în jurul acestuia, tehnică cu, care din nou sunt total de acord însă de atunci până în prezent aceste orizonturi cum le-am numit eu au fost lărgite și iar lărgite dar cât credeți că mai funcționează având în vedere că deja multe dintre reclame se folosesc de adevărate tâmpenii și aberații pentru a-și pune într-o lumină bună produsul ?

      Într-o altă ordine de idei, există oameni capabili să ia un lucru să îl întoarcă pe toate părțile culegând date despre acesta ca mai apoi să îl facă mai bun, mai atrăgător sau mai funcțional. Însă există lucruri (în cazul nostru reclamele căci despre acestea discutăm) care vând fiindcă sunt simple, lucruri pe care nici acei oameni pe care îi menționam anterior nu le pot perfecționa.
      Să luăm ca exemplu reclamele la pâine care din punctul meu de vedere trebuie să conțină o pâine pufoasă cu o crustă aurie care să îmi facă poftă, să mă facă să o cumpăr și nu pe Jack Norris care omoară trei oameni cu o singură pâine (scenă complet fictivă).

      Vorbim de un domeniu al cărei evoluție nu este nesfâșită sau cel puțin în direcția în care se îndreaptă sfârșitul există. Sunt curios cum vor arăta reclamele peste un an de la acest articol, mi-aș dori să-mi amintesc de acesta și să scriu unul si după un an ca auto-răspuns. Voi ce părere aveți au un viitor colorat aceste reclamele de pe Tv ?

    Sursă imagine.

    Etichete: , ,

    Lasă un răspuns

    Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.