Religie pe bani

  Am văzut ieri la ProTv știrea conform căruia niște preoți din București ar fi cerut o taxă pentru botez. Taxă de 300 – 400 LEI !

  Eu am niște fixuri cu religia, sunt multe chestii pe care le contest și multe lucruri care mă pun pe gânduri însă le țin pentru mine (să nu mă trezesc cu acuzații cum că aș dori să înființez vreo sectă).
Am renunțat oficial la ritualurile bisericești acum vreo 6 – 7 luni când m-am spovedit pentru prima și ultima oară în viața mea (probabil la nuntă va mai trebui să mă spovedesc) și am relizat că sunt pus în situația de a destăinui niște lucruri pe care le-am ținut secret fată de părinți. Tot atunci două doamne mai învârstă concurau care să se spovedească prima certându-se, în biserică !

  Legat de religie și biserică multe lucruri sunt incerte însă explicația cea mai bună pe care am auzit-o până acum ca și răspuns la întrebarea „Ce este religia ?” a fost dată de profesorul meu de istorie care spunea că principalul ei scop a fost de a menține ordinea în popor folosindu-se de așa zisele zeități.

*Dumnezeu = Dumn et Zeu = Domn și Zeu, latina veche. Trageți singuri concluziile.

  Revenind la ideea de început, în dialogul purtat de reporterul ProTv preotul spunea, citez:

Reporter: Se poate face gratis ?
Preot: Nu fetita, pai cine plateste lumina, caldura
Reporter: Deci nu se poate?
Preot: Nu se poate. Ca biserica nu este institutie de caritate, nu e institutie de binefacere. Eu din treaba asta imi fac si salariul.

  Am subliniat ceea ce mă lasă cu semne de întrebare, dacă biserica nu e instituție de binefacere atunci ce e, instituție monetară ?

  Preoții prinși cu patrafiru’ plin neagă că ar fi spus asta deși au fost filmați. Aveți aici întreaga filmare:

  Mereu am considerat că „meseria” de fotbalist sau de preot este o alternativă la toate celalalte meserii care necesită ani de studiu iar apoi ani grei de practică. Ca să te faci fotbalist nu ai nevoie de minte iar să dai în minge înveți, e adevărat că depun și oamenii aceia niște eforturi însă raportat la salariile pe care le au e un mizilic. De asemenea pentru a te face preot trebuie să înveți multe poezii și poți fi preot chiar dacă ai terminat teologia cu nota șapte. Ambele sunt domenii bănoase care după ce ai intrat în branșă îți permit sa stai cu coacăza la soare.

  Dar lor nu le ajung salariile domne, cer 400 RON pentru un botez.

Etichete: ,

21 comentarii

  1. Nu stiu de ce se mai plang atata de bani si de meseria lor , ca de muncit nu muncesc 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana ci doar 4 ore duminica , in zilele de sarbatoare si la evenimente gen nunti, inmormantari, botezuri pentru care oricum percep o taxa . Stiu preoti care atunci cand iti platesti contributia anuala nici nu iti scrie chitanta, iar in cazul in care ai murit si nu ti-ai achitat contributia nu vei fi ingropat in parohia respectiva pana cand cineva iti va plati datoria , si e trist ca lucrurile astea se intampla si la tara, unde omul deabia o duce de pe-o zi pe alta .

    Cunosc si preoti care sunt chiar ok, total adaptati lumii in care traim si nevoilor, insa acestia sunt foarte putini…. iar ceilati, si-au gresit vocatia si doar murdaresc imaginea bisericii .

  2. Cred că am să vă contrazic pe toți. Biserica nu e instituție de caritate, nici de binefacere. Dacă vrei să plătești bine, dacă nu, nu. Dacă vrei botez și ți se cere taxă, mergi la alt preot. Dacă ți se cere să plătești pentru contribuție, vrei plătești, nu vrei, nu plătești. Vrei să te îngropi într-un loc anume, poți. Dacă vrei. Vrei să mergi la biserică în fiecare duminică și sărbătoare, mergi. Dacă nu, nu. Religia și biserica nu te obligă să faci nimic. Nu te obligă să te duci la doamnele alea două care se ceartă în biserică să le împaci. E opțiunea ta. Vrei să te rogi, poți să te rogi și în fața unui club. În parc, în metrou, acasă, în baie, în timp ce mănânci, oriunde, dacă vrei. Nu te obligă să faci nimic. Dacă vrei să intri în biserică să pui o lumânare o faci, dacă nu nu stă popa la ușa ca gorila la intrarea în club. Și dacă stă, poți merge oricând în altă parte. Nu-ți place un preot anume, mergi la altul. Nu vrei să știi să profită de pe urma ta, a contribuției tale pentru biserică, poți face un bine unui om din sat/oraș/parohia respectivă. Îi duci mâncare, te îngrijești de el, îl duci la doctor etc. Nu trebuie să fie neapărat un ne-spălat sau un om al străzii. De obicei, cei care nu au nu se arată, dar asta nu înseamnă că nu-i găsești cam pe oriunde. Ideea care stă la baza religiei și a bisericii este să crezi. Și să ajuți pe altul. Poți face toate astea fără să mergi zilnic la biserică sau să achiți toate dările. Și preoții primesc controale. Poți oricând sesiza autoritățile în cauză. Poți merge până la capăt, dacă știi că ai o bază. Ideea e să fii tu corect, apoi să acuzi pe altul. Vrei să crezi în Dumnezeu? O poți face și de acasă după cum am spus. Biserica nu e doar un loc, religia e o stare de spirit. Poți face ce vrei, important e să nu deranjezi pe alții.

    A zis Bogdan că se mai spovedește doar înaintea nunții. Te întreb acum..dacă nu crezi în spovedanie..de ce să te spovedești atunci? Doar pentru că așa e regula? Religia nu are reguli. Religia o are fiecare în el și crește odată cu alții.

  3. @Andrei Ciubotaru: Apreciez ceea ce ai spus dar în mare parte repeți ceea ce am explicat în articol, am spus acolo că NU MAI obijnuiesc să merg la biserică nu că nu aș fi mers niciodată iar acest lucru ca rezultat a ceea ce se întâmplă în bisericile românești. În știrea respectivă au fost prinși mai mulți preoți care cereau o taxă spunând că așa li „se cere de sus”, adică de la conducere, însă această taxă nu este percepută de nici o conducere… prin urmare spune-mi unde merg banii ăia ? În dezvoltarea bisericii ?
    În plus părintele acela spunea că nu contează dacă ești sărac că biserica nu e instituție de „binefacere” așadar după ce că ia bani pe care cel mai probabil îi bagă în buzunar, nu lasă de la el nici în cazul celor care nu au de unde să dea nu că nu ar vrea.

    Știu, e alegerea fiecăruia unde și dacă vrea să meargă însă nu despre asta vorbeam eu aici, subiectul a denaturat puțin.

  4. Tu cât vrei să dai pe un botez? La medic duci o ciocolată, la secretariatul facultății mergi cu o floare, la nu mai știu ce administrație duci o cafea, pentru meditații dai niște sume destul de frumușele în buzunarul profesorului, dar asta nu înseamnă că ești obligat să le faci. Cred că un botez sau o înmormântare merită un preț pentru că nu le faci de 10 ori în viață. După cum spuneam, nu ești obligat să dai atât cât cer. Și orice ban dai, poți cere chitanță. Că nu o ceri nu e vina preotului. Că nu ți-o dă, este vina lui și poate suporta consecințele. Ideea e că…dai cât crezi tu că merită. Așa cum dai pe un telefon 10 milioane, poți da și la o nuntă. Sau poți dona ceva bisericii de banii ăia. Nu e nimic strict și poți pleca oricând la altul. Ideea e următoarea…comunitatea respectivă (parohie) e compusă din oamenii de acolo împreună cu preotul desemnat. Mă rog, e mai mult de zis, știu că fiecare pădure are uscăciunile ei, dar să nu-i băgăm pe toți în aceeași oală. Sunt o mulțime de preoți fără har, dar e exact aceeași treabă ca și cu cei cu pile, pe parcurs se vor cerne…

  5. @Andrei Ciubotaru: Văd că nu înțelegi situația: Reporterii s-au dus sub acoperire spunând că nu au bani, dându-se niște persoane care NU au telefon cu 10 milioane și nu dau ciocolați la doctor fiindcă NU AU ! Iar ăla le cere 4 milioane, nu le dai nu-ți botează copilul. Bun, mergi la altul și îți cere cu 100 lei mai puțin, 300 RON în total după negocieri dar NU E CEVA CONDIȚIOANT, ori dai ori te duci de unde ai venit. Dacă era o situație reală oamenii rămân cu copii nebotezați, au căutat toată capitala până să dea de un preot care nu cere bani în astfel de situații.

    În plus dacă tu te complaci cu aceste „obiceiuri” de a da ciocolăți și mici atenții e problema ta însă eu nu las nici 10 bani la casă când nu are vânzătoarea/ul să-mi dea rest, renunț la produs și nu fiindcă nu am ci fiindcă sunt banii mei și refuz să mă las modelat de comercianții care se folosesc de obrazul cumpărătorilor pentru a face averi. Același lucru și în această situație, dai … dar dai fiindcă vrei și nu sume precum 400 RON.

    Iar ideea e că în scurt timp ăștia care mai sunt corecți, care fac parte din generațiile trecute vor ieși din funcții și vom rămâne cu preoți care percep taxe obligatorii pentru botez, oamenilor care nu au de o PÂINE ! Și crezi că un necăjit care nu are ce să pună pe masă îi arde să meargă la poliție ? În plus poliția e aceiași Mărie cu altă pălărie fiind una dintre cele mai „cariate” instituții publice.

  6. Rămân la ideea mea, cum că nu ei ne fac pe noi….nu noi avem nevoie de ei. Ci ei de noi! Fie se modelează după cerințele noastre, fie scăpăm de ei.
    (ți-am zis că e mult de discutat)

  7. E unul care și-a luat mașină. Nu-i pune pe toți în aceeași oală. Dacă un student primește cadou mașină de 75000$ înseamnă că toți sunt bogați? Parcă sunteți copii. Sunt oameni și oameni, nu condamna înainte să-l cunoști personal, sau cât mai bine. Poate a luat-o de la LOTO. Poate a primit-o de la unul cu bani cadou de nuntă. Alții au, alții n-au. Asta e. Dă-i în cap și ia-i mașina. Și următorul îți dă ție în cap și ia mașina. Mașinile contează și banii? Fii tu bun. Lasă-i pe alții. Fii tu mulțumit de tine!

  8. Andrei, tu nu vezi complexitatea problemei fiindcă ai un punct de vedere pe care nu vrei să-l modelezi deloc. Nu e unul… de unul știm că și-a luat cu 750K, însă sunt mulți care ciupesc în multe feluri. Da, îți vezi de ale tale însă ei vor fi tot acolo peste 10 ani când vrei să-ți botezi copilul. Acesta fiind doar un exemplu, nu spun că absolut toți sunt așa însă majoritatea, am ajuns să realizăm ca minoritatea este formată din cei drepți și majoritatea din cei nedrepți și asta nu doar în acest domeniu.

  9. Booon, subiectul e vechi si putin rasuflat, da am zis ca poate ar trebui sa iti raspund, nu de alta dar si eu sunt „popa”, imi place sa ma numesc preot si asta imi doresc sa fiu.
    Sunt mai al tehnologiei, am un blog, pe care scriu mai rar, vreau sa invat HTML (iar daca nu as fi asa de lenes cu siguranta as si invata, dar asta e alta poveste).
    Ceea ce ni se prezinta la TV sunt niste cazuri extreme, oarecum menite sa ne departeze de Beserica (nu am gresit cand am scris), dar mai sunt si excepții, si aici am sa imi dau exemplul meu, nu ca sa ma laud, dar mi se pare concludent.
    Am o parohie de 24 de credinciosi, majoritatea peste 60 de ani, slujesc intr-o casa si am un salar cu care (traiesc) subzist de 510 lei, am plecat departe de casa (Sighisoara) acolo unde mi s-a oferit parohia. Nu sunt prost! Inainte de a fi preot am avut 2 servicii de manager (nu din ala bucuresetan), la ultimul am renuntat pentru preotie (ultimul salar a fost de 1300-1500 de lei), si am venit intr-un sat in care nu am parte de a sluji in cladirea Bisericii din motive politice/majoritate religioasa, e o chestie mai complicata, si tot ca sa ma laud pentru slujbe nu le cer oamenilor bani (multi dintre ei au pensia cam cat salariul meu), iar mie viata imi merge mai departe si consider Biserica O ASOCIATIE DE BINEFACERE, pentru ca ISUS a venit in lume si pentru aia prapaditi care n-au.
    P.S. Am incercat sa imi caut si un al doilea servici, dar de 9 luni nu m-a cautat nimeni…. (situatia economica zice lumea) Deci ce zici?

  10. @Ionel: În primul rând ai tot respectul meu fiindcă ai comentat aici și pentru faptul că ai adus în vederea cititorilor niște sume concrete. Dacă citești articolul și comentariile de mai sus vei observa că nu am afirmat că „Toți” preoții ar fi așa sau că nu există oameni corecți ci că prea mulți au luat-o pe calea greșită să spun așa.

    PS: Și eu tot din Sighișoara sunt :-).

  11. Total gresit ! Dati-mi voie sa va contrazic , in privinta taxei numita contributie nu exista ”nu vrei sa platesti nu platesti” .
    Apartinem de parohia CUVIOASA PARASCHEVA din Rm-Sarat si in dec 2012 am fost instiintati de preotul paroh ca din actele contabile reiese ca datoram
    contributia pe 2 ani catre SF.BISERICA . A urmata alta instiintare datata martie-2013 prin care suntem anuntati ca intrucat nu am raspuns primei instiintari (o mare minciuna , eu am raspuns verbal preotului ca nu avem servici si nici venituri , situatia financiara nu ne permite in acest moment sa contribuim si suntem fara discutie CRESTINI si ORTODOXi !) , SF BISERICA considera ca suntem ”rauvoitori , atei , liberi cugetatori sau de alte credinte , drept urmare noi nu mai avem nici o obligatie de a va oficia vreun serviciu religios ” zice preotul in nota trimisa .
    Mentionez ca marea majoritate a celor care au primit aceste scrisori sunt oameni saraci locuitori ai oras sarac cu venituri mici sau fara venituri , cu datorii la banc i cu copii mici , fiecare vizita a preotului la domiciliu cu diverse ocazii (an de an) au fost platite (CRACIUN , BOBOTEAZA , PASTE ). si niciodata nimeni n-a beneficiat de servicii gratuituite. (nunta , botez…)
    In acest an preotul ne-a ignorat total in POSTUL PASTELUI , a refuzat sa intre in casele celor care l-au invitat sa intre ( cei care nu au achitat contributia) sub pretextul ” n-ati platit contributia , la revedere ! ”, suparat foc nu mai raspunde nici la salut pe strada…
    In afara de cei cu plata la zi , a deschis cu drag si portile unor persoane cu contributia platita la zi dar dubioase , oameni cu diverse indeletniciri neORTODOXE prin Franta …cred ca intelegeti .
    Ca si concluzie : noi nu ne-am indepartat de credinta , biserica se indeparteaza de noi… daca ai bani nu mai conteaza ce crezi , ce comportament ai , cum esti ca om , poti chiar sa-i deranjezi pe altii fara pb …in ochi preotului esti un bun crestin .
    De unde atata rautate ? Ce solutie sa gasim atata timp cat preotul ”si-a luat” parohie si se comporta ca un patron de srl ? nu-mi pot lua casa in spate sa ma mut in alta parohie unde preotul nu iti masoara credinta dupa banii pe care-i ai , nu este lacom , este indulgent si intelegator…inca mai sunt astfel de preoti .
    Pot spune ca suntem discriminati , exista solutie ? Cum sa procedam fara sa facem rau …vrem doar sa atragem atentia !

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.