Sunt la ștrand mă relaxez, tu ce faci ?

  În acest moment atunci când ceasul bate ore trei, atunci când soarele este în vârful cerului albastru, în cea mai călduroasă perioadă a zilei eu mă relaxez în bazin înotând sau stând pe prosop la bustul gol cu o sticlă de Coca Cola rece (ca-n cele mai sumbre reclame, o sticlă din aceea proaspăt scoasă de la frigider de pe care curg picături de apă).

  În cazul în care totul a decurs așa cum am plănuit și dacă în Sighișoara nu plouă eu ar trebui să fiu la ștrand meditând la un mare nimic. Astăzi nu, nu scriu pe blog, nu mă agit, nu organizez ieșiri, nu mă joc, nu mă uit la filme… azi nu ! Astăzi mă relaxez și atât.
  Nu-mi spuneți că nu v-am făcut câtuși de puțin poftă, așa doar cât să aplicăm treba aceea cu „Aici mă odihnesc eu și citești tu, ce fericit aș fi daca te-ai odihni tu și aș citi eu”, cred că se poate adapta și la situația curentă nu 😀 ?

  Și ca să nu vă faceți impresii greșite, nu mi-am tras telefon ultra-hiper-performant prin urmare nu scriu de pe nici un fel de terminal mobil, n-avem nici ‘net la ștrand și nici nu mi-am luat înlocuitor ci este un articol programat.

PS: Acesta este ștrandul în caz că sunteți din oraș și vreți să mă cinstiți cu o bere ori că sunteți de pe alte meleaguri și vreți să-mi faceți o vizită.

Etichete: , ,

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.