Trupele care concertează la Peninsula 2013

În prima zi (18 Iulie) vor urca pe scenă cei de la Kaiser Chiefs.

Tot în prima zi, pentru prima oară în România, va mixa unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai genului liquid drum and bass din Marea Britanie, Utah Jazz.

În cea de a doua zi (19 Iulie) îi avem pe cei de la The Sweet Life Society.

În ziua a treia (20 Iulie) revin cei de la Ska-P, au mai concertat pe scenele Peninsulei în 2010.

Nu există informații despre cine va concerta în ultima zi a festivalului. Pentru mine nu pare prea interesant până acum, însă ăsta sunt doar eu.

Cât despre bilete și prețuri, extras din comunicatul de presă:

Biletele pentru Festivalul Peninsula pot fi achiziţionate, începând de luni, 18 martie, pe site-urile eventim.ro, eventim.hu şi eventim.de, precum şi în reţeaua Eventim.

Ca noutate, anul acesta organizatorii au pus în vânzare două tipuri de abonamente în funcţie de opţiunea privind folosirea camping-ului şi a facilităţilor aferente. Până pe 14 iunie, preţul unui abonament, fără campare, este de 150 de lei, mai apoi, până pe 17 iulie, el costă 180 de lei, iar la faţa locului poate fi achiziţionat cu 210 lei. Abonamentele care includ facilităţile de campare costă 180 de lei (până pe 14 iunie), 210 lei (până pe 17 iulie), respectiv 240 de lei (la faţa locului). Biletul de o zi costă 50 de lei până în data de 14 iunie, mai apoi 70 de lei până pe 17 iulie şi 90 de lei dacă este cumpărat de la intrarea la festival.

Etichete: , ,

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.