Un tricou închis la culoare, papucii de joacă și pantaloni cu buzunare mari. Abia așteptam să se întunece să pot fugi la magazinul de peste drum, ca de cei trei – patruzeci de mii de lei să-mi iau o pungă mare de semințe vărsate sau o punga de chipsuri, bomboane sau caramele și un suc la 250ml (erau sticle de plastic de un sfert) pe care le îndesam în buzunarele pantalonilor. Dădeam fuga pe strada alăturată, la locul de întâlnire – unde ne jucam v-ați ascunselea, copii de toate vârstele, de la șapte – opt seara până la ora unu sau două noaptea. Stăteam ascunși zeci de minute sau chiar ore, pentru asta erau proviziile.
– Așa decurgea o zi normală din copilăria mea, imediat după anul 2000.
Axioma metacomunicațională a lui Watzlawick spune că „Nu există posibilitatea necomunicării”. Putem traduce asta prin faptul că, în viața reală, două sau mai multe persoane transmit informații de la una la alta chiar dacă nu vorbesc. Exagerând de dragul exemplului, putem spune că internetul devine parte integrată din viața noastră – astfel ne apropiem vertiginos de axioma 2.0 care ar suna cam așa: Nu există posibilitatea nesocializării.
Sună exagerat, dar într-o lume cu ceasuri, ochelari, mobilă și electrocasnice ba chiar și haine conectate la internet, suntem foarte aproape de asta :) .
În tot acest timp, interacțiunile umane scad, iar nouă ne e tot mai greu să socializăm în viața reală, să stabilim o legătură cu o persoană reală. Bărbații ajung să apeleze la dame de companie pentru imaginea unei relații, iar pentru femei va fi și mai greu, deoarece prințul pe cal alb vine acum echipat cu smartwatch (care îi va atrage mereu atenția în timpul unei discuții), smarphone, smart-outfit și într-o mașină care îl ține la curent cu știrile, vremea și ce au mai postat prietenii în social media.
Era 2.0 facilitează crearea unei entități – prin social media, unde transmitem strategic informații astfel încât să ne creăm imaginea dorită de noi – însă afectează serios identitățile indivizilor în cauză.
Sursă foto.